Cum să îți petreci timpul liber cât mai plăcut atunci când muncești în Olanda

Ce poți face în timpul liber în Olanda când vremea s-a răcit? A venit momentul pentru noi experiențe: încearcă mâncărurile și băuturile tradiționale. De asemenea, poți vizita muzee sau poți merge la cinema. În continuare îți prezentăm recomandările noastre pentru a beneficia la maxim pe timpul pe care îl petreci în Olanda.

Să începem cu o masă copioasă!

Datorită istoriei sale bogate în călătorii și comerț internațional, influențele culinare ale Țărilor de Jos sunt vechi, iar majoritatea mâncărurilor olandeze sunt inspirate într-un fel din țările cu care a avut contact.

Rețetele care au câștigat popularitate și au devenit mâncăruri tradiționale olandeze sunt, de regulă, mâncăruri calde și rezistente, care țineau de foame și de cald iarna. Ingredientele favorizate erau, în general, cele cultivate în fermele locale, iar alimentele erau afumate, uscate sau murate pentru a le păstra pentru consum în timpul iernii.

Uite ce îți recomandăm să încerci

Stamppot

Stamppot este unul dintre cele mai simple preparate olandeze. Este foarte asemănător preparatului belgian Stoemp, mergând pe același principiu: piure de cartofi amestecat cu alte legume și servit cu un cârnat afumat și sos. Legumele pe care olandezii aleg să le adauge piureului de cartofi sunt morcovii și ceapa, varza Kale, varza murată acră sau andive.

Supa de mazăre/snert

Este o supă groasă, consistentă la care se adaugă cârnați și legume. Se consumă adesea în timpul iernii. La o zi după preparare, supa de îngroașă și mai mult și i se adaugă mai multă carne. Astfel devine snert.

Hutspot

Piure de cartofi, morcovi și ceapă, consumat adesea iarna, de obicei cu carne alături.

Bitterballen

Dacă ar fi să le traduci ad litteram ar însemna „mingi amărui”. Nu sunt amărui, ci sunt niște chifteluțe făcute de obicei din carne tocată de vită sau vițel, amestecată cu condimente, învelită într-o crustă cu pesmet și prăjită. Se mănâncă cel mai des cu maioneză sau muștar.

Supă de fasole brună

Ciorbă tipică de iarnă pregătită încet, timp de multe ore, cu fasole brună, legume și diverse tipuri de carne și condimente precum cuișoare, boabe de ienupăr și cimbru.

Clătite

Clătitele olandeze sunt foarte mari și sunt consumate de obicei la cină, mai degrabă decât la micul dejun. Clătitele le servesc adesea cu diverse umpluturi, variind de la sirop, zahăr pudră și mere până la brânză, spanac și slănină.

Faimoasa bere olandeză

După atâtea bunătăți, merge și o bere!

Să mănânci tradițional în Olanda fără să însoțești meniul cu o bere e ca și când ai vrea să mergi cu o bicicletă fără pedale. Olanda are o tradiție bogată în prepararea berii și o mulțime de sortimente.

Berea a fost destul de importantă în cultura olandeză, începând din Evul Mediu, fiind cea mai populară băutură alcoolică din Olanda.

Dacă comanzi o bere de la o cafenea, aceasta este adesea servită la halbă. Se consideră că berea perfectă are un strat de spumă gros cât două degete și, în general, este servită rece.

Tipuri populare de bere olandeză

Unele beri sunt mai populare decât altele în Olanda. Favorita și unul dintre cele mai mari produse de export din țară este pale lager (pils). Olandezii preferă și berea albă și berile de sezon.

Pale lager (pils)

Pale lager, în olandeză numită pils, este fără îndoială una dintre cele mai populare beri dintre olandezi. Pale lager este o bere lager foarte palidă până la aurie, fermentată la bază, dezvoltată la mijlocul secolului al XIX-lea. Heineken și Grolsch sunt, în special, mărci bine cunoscute olandeze de pale lager.

Bere albă (witbier)

Berea albă, în olandeză numită witbier, este o bere cu fermentare superioară, făcută în mod tradițional cu 50% grâu crud. Se numește bere albă, deoarece atunci când este rece, ea pare de fapt albă sau tulbure, datorită proteinelor din grâu și drojdiei suspendate. Chiar dacă berile albe sunt disponibile pe tot parcursul anului în Olanda, ele sunt cele mai populare în timpul verii.

Berea de sezon

Fabricile de bere olandeze produc, de asemenea, beri sezoniere, care sunt oferite doar pentru o perioadă scurtă de timp. Aroma lor se potrivește adesea cu tipul de vreme din sezonul lor. Cele mai cunoscute beri sezoniere din Țările de Jos sunt herfstbok (toamna) și lentebok (primăvara).

Muzee

Acum că ai mâncat și ai băut, ai suficientă energie pentru un tur al muzeelor. Iată o listă cu unele dintre cele mai vizitate și interesante muzee din Amsterdam pe care ar trebui să le vizitezi.

Rijksmuseum Amsterdam

Muzeul Rijks este cel mai mare muzeu din Olanda, cu peste un milion de vizitatori anual. Acest muzeu reprezintă un veritabil punct de referinţă în peisajul cultural şi istoric al Amsterdamului. Vei avea parte de o vastă incursiune în istoria Epocii Medievale până în anul 1945. Cel mai frumos traseu este considerat a fi Epoca de Aur, respectiv secolul al XVII-lea.

Locaţie: Stadhouderskade 42, Cartierul muzeelor.

www.rijksmuseum.nl

Muzeul Van Gogh

Muzeul găzduieşte aproape 200 de picturi şi 550 de schiţe înfăţişându-l pe Van Gogh în perioade diferite ale vieţii sale. Tot aici, sunt expuse sute de scrisori scrise de către Van Gogh către fratele sau Theo. Principalul punct de atracţie rămâne opera lui Van Gogh, de la peisajele întunecate la perioada impresionistă şi apogeul carierei sale reprezentat de atmosfera mediterană vizionară.

Locaţie: Paulus Potterstraat 7, Cartierul muzeelor.

www.vangoghmuseum.nl

Muzeul Houseboat

Te-ai întrebat vreodată cum este să locuieşti chiar pe canalele din Amsterdam? Aici aveţi şansa să vizitaţi o fosta navă de pescuit, care deşi nu mai este folosită ca locuinţă, arată precum proprietarul s-ar putea întoarce în fiecare moment.

Locaţie: Prinsengracht, vis-a-vis de numărul 296.

Muzeul Lalelei (Tulip Museum)

Un muzeu mic şi prietenos despre lalea - floarea care reprezintă simbolul Olandei. Acest muzeu este situat chiar dincolo de podul ce desparte de Casa Annei Frank. Poți vedea aici prezentări multimedia interesante despre istoria lalelei, cultivarea ei şi speculaţia cu bulbi de lalea din secolul al XVII-lea - numită mania lalelei. De asemenea, poți cumpară bulbi de lalele rare şi multe alte flori decorative de la magazinul muzeului.

Locaţie: Prinsengracht 112

Muzeul Cafelei şi Ceaiului

Deasupra magazinului vechi şi fermecător care vinde cafea proaspăt măcinată şi ceai se află un mic muzeu dedicat acestor două licori. Magazinul, aflat în proprietatea familiei Geels de aproape 150 de ani, este situat pe o stradă aglomerată la marginea Cartierului Felinarelor Roşii. Aceasta colecţie a fost organizată de către iubitorii de cafea şi ceai. De când Muzeul Cafelei şi Ceaiului este condus de către voluntari, îl puteţi vizita numai sâmbătă după-amiază. Interesant de vizitat, în special pentru fanaticii după cafea.

Muzeul van Loon

O impresionantă casa în stil patrician, aşezată lângă canal, chiar în centrul Amsterdamului. Aici aveţi posibilitatea unică de a vizita o casa aflată încă în proprietatea familiei aristocrate Van Loon, care a decis deschiderea casei pentru vizitatori. Un muzeu privat pune la dispoziţie documente cu privire la viaţa nobilimii din Amsterdam.

Locaţie: Keizersgracht 672

Muzeul figurilor de ceară Madame Tussauds

În piața Dam, aproape de Palatul Regal, vei recunoaște muzeul Madame Tussauds după mulțimea de vizitatori din fața lui. În muzeu vei avea ocazia să te întâlnești cu Prințesa Diana, Elvis, Madonna, Dalai Lama, Nelson Mandela, Einstein, Monalisa, Angelina Jolie, Brad Pitt și chiar Barack Obama.

Locaţie: Piaţa Dam

Experienţa Heineken

Nici o vizită nu este completă fără a arunca o privire rapidă şi în interiorul uneia dintre cele mai cunoscute fabrici de bere din lume - Heineken. Aici poţi afla tot ceea ce vrei să ştii despre istoria producţiei berii şi procesul de fabricaţie a acesteia - de la faza de început până la produsul final.

Locaţie: Stadhouderskade 78

www.heinekenexperience.com

Important! Cardul destinat muzeelor (museumkaart) poate fi folosit pentru a vizita peste 400 de muzee din Olanda și îl poți cumpăra de aici: https://www.museum.nl/en/museum-helmond

În Olanda se întâmplă multe

Dacă vrei să încerci ceva noi, fii cu ochii pe evenimentele care au loc. Poți vedea festivaluri, spectacole, târguri, expoziții din domenii la care nici nu te gândești. Poți fi la curent cu ele urmărind acest site: https://www.iamexpat.nl/lifestyle/expat-events-festivals

Cum ajungi să trăiești experiențele acestea fără să îți iei concediu?

Simplu! Alegi să lucrezi în Olanda prin DB Work. Condițiile de muncă sunt bune, iar programul este în așa fel încât ai timp de odihnă, relaxare și explorare.

Peste 1100 de români lucrează deja prin DB Work în Olanda în domeniile naval, industrial, logistic și construcții.

Ca angajat DB Work beneficiezi de consultanță gratuită la alegerea locului de muncă, cazare și transport internațional gratuite și, de asemenea, transport local (de la cazare la locul de muncă cu mașina de serviciu) asigurat de DB Work.

Consultă lista cu posturile disponibile și vezi ce ți se potrivește.

La DB Work ai la dispoziție o multitudine de oferte de locuri de muncă străinătate din care să alegi. De asemenea, trebuie să știi că poți opta pentru un loc de muncă străinătate, în țări precum Olanda, Belgia sau Germania.

Procesul de recrutare este simplu și rapid, iar interviul conține și o etapă de consiliere.

Pentru orice întrebare poți lua legătura cu recruiterii DB Work fie pe email la job@dbwork.com, fie pe whatsapp la numerele de telefon:

  • 0737000555 – Cătălin
  • 0749106450 – Anca
  • 0790684872 – Anita
  • 0790684891 – Georgiana
  • 0726141022 – Adina
  • 0732014350 – Roxana

Te așteptăm în echipa noastră!